Przejdź do treści

Expediții internaționale

tamago
14.02.2022
Expediții internaționale

După cum am explicat în ultima postare, expedițiile se bazează, în principal, pe organizarea transporturilor pentru transferul mărfurilor. Echipa noastră, peste 100 de expeditori, organizează transporturi, în fiecare zi, completează documente și livrează mărfuri, la termen. Acest lucru nu ar fi posibil fără cunoașterea specificului și reglementărilor țărilor, în care ne desfășurăm activitatea.

La MAKO TSL, o echipă întregă de expeditori este responsabilă de transportul, fără probleme, al mărfurilor pe teritoriul întregii Europe. Angajații noștri aleg vehiculul cu dimensiunile și echiparea adecvată (de exemplu cu lift), încheie contracte, pregătesc documentația necesară și, de asemenea, se ocupă de chestiunile privind asigurarea. Trebuie să avem contact constant cu șoferii și să avem grijă de cursul călătoriei. Toate acestea, respectând legile locale și determinând detaliile transportului în limbile locale – așa se poate descrie, pe scurt, activitatea unui expeditor internațional.

Având în vedere toate aceste aspecte, trebuie subliniat – cooperarea cu o casă de expediții, mare și cu experiență, oferă o serie de beneficii.

În primul rând, o flotă mare și diversă. Datorită celor peste 850 de vehicule contractuale, MAKO TSL este capabilă să asigure transporturi rapide, spre orice locație, în Europa de Vest. Suntem capabili să livrăm majoritatea coletelor, în 24 de ore!

În al doilea rând, o echipă mare și experimentată de expeditori. Avem experiență în transportul diverselor tipuri de încărcături, astfel suntem capabili să propunem cele mai optime soluții! În al treilea rând, conștientizarea privind mediul înconjurător. Transporturile, din păcate, reprezintă una dintre industriile, care generează emisii semnificative de CO2. La MAKO TSL întreprindem acțiuni, menite să reducă impactul negativ al activităților noastre, asupra mediului. În ce mod? Poți citi mai multe, despre acest aspect, în misiunea noastră de mediu 2025!

În transporturi ai încredre în cei mai mari. Alătură-te grupului de clienți mulțumiți, ai MAKO TSL.

tamago
14 februarie 2022

Vezi intrări similare

Transport, expediții și logistică – care este diferența?
13 februarie 2022

Transport, expediții și logistică – care este diferența?

Transport, expediții și logistică – aceste trei cuvinte apar de obicei împreună, într-o propoziție, semnificând unul dintre cele mai importante elemente, ale economiei unei țări.

© Copyright 2024 - Mako TSL